top of page

Dragi voluntari... vechi si noi !

Va invitam la centrul nostru pentru a ne cunoaste, imprieteni si pentru a va initia in ceea ce inseamna munca de vountar. Cu aceasta ocazie vom stabili cu fiecare la ce departament este si ce fel de activitati implica acesta. Bineinteles, faptul ca faceti parte din departamentul Servicii sociale, de exemplu, nu va impiedica sa va implicati intr-o actiune pentru Mediu. Veti afla ca voluntariatul inseamna dedicatie, pasiune, munca in echipa, sustinere reciproca, devotament. Cu fiecare activitate reusita, noi, "vechii" voluntari, va putem asigura ca am simtit o implinire sufleteasca extraordinara, de a vedea un lucru dus la bun sfarsit si ca am facut ziua mai frumoasa unor copii, sau unor batrani. Voluntariatul nu consta intr-o rasplata materiala, dar zambetul unui copil fericit si ochii lui care parca iti spun "multumesc ca s-a gandit cineva si la mine" este un lucru minunat. Voluntariatul ne-a ajutat sa incheiem prietenii foarte stranse, si speram ca nu ne vom opri aici... si ca veti deveni si voi, viitori voluntari, prietenii nostri! Munca noastra nu ne ajuta doar sa ii cunoastem pe altii, cu nevoile si dorintele lor, dar sa ne cunoastem mult mai bine pe noi insine. Un alt beneficiu al activitatii de voluntar este cat de distractiva poate fi munca noastra, daca o facem cu placere. Si pentru ca voluntariatul nu inseamna doar munca, am avut si petreceri, excursii si alte activitati de recreere. Dar cam atat pentru moment, va vom dezvalui mai multe cand ne vom intalni.
Va asteptam cu drag!

DIANA DEMCO

VOLUNTAR CENTRUL CETATE

Curs - "Lucrăm în echipă"

Să zicem că acest curs a fost unul mai special. În primă fază ne-am dat cu părerea despre ce înseamnă "echipă". Am auzit păreri foarte interesante despre acest termen, pe care nu le mai auzisem înainte.
Am avut un joc: fiecare trebuia să se prindă în cerc format dintr-un număr de persoane rostit pe moment de Paul (trainer AIESEC), profesorul nostru de la acest curs. Cei care nu formau un cerc, şi rămâneau pe-afară, ieşeau din joc. Ne-am jucat, am făcut cercuri de persoane, dar să trecem la lucruri serioase. Lucrurile serioase se fac tot prin joacă!

Am format 2 echipe, a câte 7 persoane şi am primit fiecare echipă materiale din care trebuia să contruim prin lucru în echipă ceva, ce vroiam noi, într-o timp stabilit.
Ne-am apucat de construit, dar după 15 minute, Paul ne-a pregătit o surpriză. O echipă trebuia să preia muncă celeilalte echipe. ( cam nasol... da, aşa ni s-a părut şi nouă).
Dar Paul este plin de surprize! În ultimele 5 minute care le aveam la dispoziţie, a pus fiecare echipă la locul ei cum eram la început. 
Se sfârşise timpul pe care îl aveam la dispoziţie şi echipa adversă era cam intrigată... ne-au acuzat că le-am stricat toată munca - :( Urât din partea lor.
Bineînţeles, ca de fiecare dată, atunci când lucrezi cu oameni pe care nu îi cunoşti, şi nu eşti pe aceeaşi lungime de undă , nu are cum să iasă corect, dar lucrând înveţi!

BOGDAN ILIE

VOLUNTAR CENTRUL CETATE

Sunt o pasare albastra fără o aripa...
care nu mai poate ajunge la mare
și nici măcar în norii albi și calzi
nu mai poate ajunge...
Și sta aici, în fata voastră,
arătându-și sufletul de copil care a crescut mare...
Sta aici,descoperita,
arătându-și dorințele, regretele, dezamăgirile și fericirile...

În spectacolul asta nu trebuie aplauze...
O sa îmi iau aripa și voi pleca în seara asta...
ca în toate celelalte...
Revin mâine seara,
cu spectacolul meu șchiop de-o aripa,
Acela care va spune vouă povesti
cu mult, mult soare...

 

Apoi o sa cada cortina și peste spectacolul de mâine...
ca de fiecare data...
Cortina care mă desparte...
de toți oamenii...

Însa, într-o zi,
cortina nu va mai cădea,
Spectacolul nu va mai fi,
caci eu...

 

voi fi reușit din nou
sa zbor,
doar cu o singură aripa.

Acum aștept.

IOANA ANDRADA TUDORIE

VOLUNTAR CENTRUL CETATE


        
         Aceasta excluziune sociala se face simțita la nivel mondial, iar acest program de formare a tinerilor nu face altceva decât sa ne prezinte situațiile în care putem exclude social pe cineva pentru a fi conștienți de ele și pentru a le evita. Poate de multe ori excludem social fără intenție.
Fiind crescuți într-un mediu în care excluziunea sociala e esențiala, mulți dintre noi avem tendința de a o aplica ca pe un sistem de apărare împotriva celor care nu se potrivesc standardelor impuse de noi. De multe ori privim exteriorul, învelișul și daca este ceva ce nu ne mulțumește, formam un zid intre acea persoana și noi, acest zid fiind mortal prieteniei care se putea lega. O mare vina în aceasta atitudine o au părinții în primul rând pentru ca ei sunt cei care iți oferă educația încă din clipa în care te naști, dar la fel de vinovați sunt cadrele didactice atât educatoarele, învățătoarele, profesorii generali, cei de la liceu, cat și cei universitari. Atunci când un cadru didactic observa inteligenta cuiva și se apropie de acel copil/elev/student, ii exclude pe ceilalți din acea clasa.
Consider ca excluziunea sociala va fi diminuata începând cu noi. Copii noștri vor fi crescuți într-un mod mult mai plăcut datorita formarii pe care am primit-o în acest domeniu și în multe altele, formare care va fi aplicata și asupra lor.

GABRIELA GRIGORIŢĂ

VOLUNTAR CENTRUL CETATE

Excluziunea sociala se regăsește în toate categoriile sociale și la orice vârsta. Este o forma umana de manifestare. Cele mai bune exemple se găsesc încă de la o vârsta destul de frageda a individului.
Intr-o clasa de grădinița, copiii sunt variați, provenind din clase sociale diferite, cu educație, concepții, principii, bun simt manifestate într-un mod original ce reflecta o oglinda a părinților, bunicilor etc. O privire aruncata e suficienta pentru a scoate în evidenta excluziunea sociala. O parte din copii se joaca în diferite moduri, o alta parte scrie, desenează s.a.m.d., iar într-unul din colturi sau la una din mese vezi un copil care plânge sau e trist. În privirea lui se citește adevărul. E o fetița diferita de ceilalți. Deși mai târziu am aflat ca acest „defect” ii separa pe cei superiori de cei normali, la vremea respectiva mi se părea normal ca acea fetița sa nu facă parte din grupulețul nostru. La prima vedere, micuța nu avea nimic diferit de ceilalți în afara de un exces de timiditate. Acest lucru a fost suficient pentru a-l face pe alt copil, care avea un exces nesimțire, sa o excludă și sa se comporte cu ea de parca ar fi fost ultimul om. După aceasta etapa pregătitoare, majoritatea am fost repartizați la scoli diferite. Nu am mai văzut-o pe acea fetița timida decât de vreo doua ori de atunci, dar niciodată nu am discutat cu ea, însa sunt sigura ca acea etapa de început în care a suferit foarte mult și-a pus amprenta asupra caracterului ei.

Acum puțin timp m-am întâlnit cu foștii colegi, cei de generala. Am aflat de la unul din ei ca o fosta colega a trecut printr-o situație destul de trista, mama ei murind într-un accident de mașina. Am rămas marcata de aceasta veste. Mama ei era o femeie cu circa 20 de ani experiența de șofat și cu multe drumuri făcute în toata tara. Mulți din fosta mea clasa au rămas cu impresia ca ea, fata care a rămas fără mama, nu a suferit deloc, ba mai mult pentru ea a fost o ușurare doar pentru ca ea nu stătea în casa și prefera distracțiile în locul melancoliei. Concluzie: Iată excluziunea sociala unde poate ajunge. Ce poate fi mai concret decât acest exemplu? Suntem într-o tara libera în care fiecare dintre noi își poate exterioriza sentimentele într-un mod personal fără a-i deranja pe cei din jurul nostru. Cu alte cuvinte daca nu reacționezi așa cum vor alții înseamnă ca ești diferit deci ești exclus din societate.

Dincolo de fum, de foc şi de cenuşă
 

     Avea părul cărunt și nu era nimic copilăresc în înfățișarea obrazului său. Ochii lui, mereu înlăcrimați și triști, oglindeau un suflet chinuit, iar fruntea sa purta amprenta vremii. La o privire mai atentă îi puteai observa mâinilie acoperite de semne, ca ale unui muncitor cu experiență. Unghiile roase până la carne dovedeau o sensibilitate dusă la extrem.
     Doar zâmbetul îi trăda adevărata vârstă. Zâmbetul senin era singura armă cu care lupta împotriva celor care îl priveau cu milă sau superioritate. Cum îi sunt ei superiori? Cum îi e superior băiatul din prima bancă? Îi este oare superior prin banii cu care şi-a cumprat hainele pentru prima zi la liceu? Stătea în ultima bancă. Îi plăcea să stea acolo, vedea pe fiecare în parte, le înfrunta brav privirile dispreţuitoare, le răspundea cu modestie, dar modestia lui era plină de curaj şi nu de resemnare cum probabil vă aşteptaţi. Îşi ştia problemele, le ştie, dar e de părere că sărăcia care a blestemat viaţa familiei sale nu ar trebui să fie una din ele, cel puţin aşa era în lumea lui, unde el avea aceleaşi drepturi ca cei mari. Dar lumea reală nu e nirvana pe care o caută el, în lumea reală el nu poate munci. Ar vrea să nu fure, ar vrea să poată spune că el nu e aşa, că închisoarea nu e locul unde ar vrea să-şi petreacă următoarea noapte (şi pe următoarea, şi cea de după) dar se teme că frăţiorul său de doi ani nu ar înţelege asta. Şi ce să facă atunci? Ce să facă atunci când drumurile lui nu duc nicăieri, când cerul lui e mai întunecat decât al meu sau al nostru? Dacă îl vezi în staţia de autobuz cerşind ţigări te miri? Şi ce faci? Îţi spui în gând ceva, poate chiar îl înjuri şi treci mai departe, iar el rămâne acolo, îşi fumează fiecare secundă a vieţii cu poftă sau cu silă, n-ai să ştii niciodată. Fraţii lui mai mici îl aşteaptă acasă, plângând, înfometaţi, iar el le va spune şi azi: „poate mâine va fi mai bine”. Bine măcar că nu are de plătit facturi. N-ar avea pentru ce. Poate doar pentru lumina lumânării de pe mormântul părinţilor săi, sau pentru internetul la care visează de când a învăţat ce înseamnă.

 

Dar altele îi sunt priorităţile acum. Cu părere de rău, îşi doreşte ca cei doi fraţi să crească, poate atunci va putea şi el să îşi desfacă aripile. Zic „cu părere de rău” pentru că ştie că nici ei nu vor vedea vremuri mai bune, la fel cum ştie că mai mult de viaţa lui nu le poate oferi.

     Îl cunoşti, ştii că-l cunoşti. Fiecare dintre noi îl ştie, pentru fiecare poartă alt nume, dar destinul lor e acelaşi. Tu ce faci ca să-l schimbi?

ALINA ALEXANDRA BÂRCĂ

VOLUNTAR CENTRUL CETATE

Am un suspin
Ei nu mă vor
Am un dor
Ei mă resping

Eu sunt special
Ei mă cred ciudat
Chiar de nu e de-acceptat
Etnia mea chiar a contat

Ce? Ei chiar nu se bronzează?
Culoarea mea chiar contează?
Sunt doar negru!
Nu sunt monstru!

Îmi iubesc aproapele
Îmi respect prietenii
Eu le vreau doar binele.

​VASILICĂ PETRIŞOR GÎRBEA

VOLUNTAR CENTRUL CETATE

bottom of page